Tânără șoferiță, rănită într-un accident rutier

Un accident rutier a avut loc pe DJ 674! O femeie a fost rănită după ce a pierdut controlul volanului. La fața locului au fost solitate atât echipaje de salvare, cât și de la Poliție.

Șoferița, care a dat dovadă de neatenție la volan, s-a ales cu dosar penal.

„La data de 26 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ-674.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, o femeie, în vârstă de 24 de ani, din Negomir, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Negomir către Fărcășești, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a necesitat îngrijiri medicale și care nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În continuare, polițiștii efectuează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Vizualizări: 1,181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: