Tânără mămică, cu infecția Covid-19. Este testat și nou-născutul!
O tânără de 34 de ani din județul Gorj a fost depistată cu Covid-19. Aceasta tocmai a născut, urmând să fie recoltate probe și de la nou-născut. Femeia este internată la spitalul din Târgu Cărbunești.
Tânăra a fost inițial internată la secția de ginecologie a Spitalului din Târgu Jiu. I-a fost recoltat testul pentru noul coronavirus care a ieșit pozitiv atât la laboratul din Târgu Jiu, încă neacreditat, cât și la un alt laborator din țară.
Femeia a născut acum două zile prin cezariană. A fost testată pentru că avea simptome de răceală. Tânăra nu a spus de la început că are simptome.
O anchetă epidemiologică urmează să stabilească dacă și alte paciente de la Ginecologie au fost infectate. Noul caz apare în contextul în care spitalul din Târgu Jiu nu are conducere de o săptămână, de când jumătate din conducerea spitalului a fost diagnosticată pozitiv, iar cealaltă jumătate este în izolare la domiciliu.
Conducerea DSP Gorj a propus încă de săptămâna trecută o nouă conducere pentru spital, cei propuși au acceptat în primă fază, apoi s-au răzgândit, au fost făcute alte propuneri, dar ministrul Sănătății nu a emis ordin pentru numirea altor șefi la spital.