Expoziție de grafică la Galeriile de Artă
Galeriile Municipale de Artă din Târgu Jiu găzduiesc joi, 9 iunie, vernisajul unei expoziții de grafică semnată de artista târgujiancă Cristina Cioplea.
Lucrările, realizate în tehnici mixte, specifice graficii, abordează teme des întâlnite în creația artistei, subiecte pe care le urmărește de mai mulți ani și care i se pare că este necesar să fie abordate. În cinci cuvinte, Cristina Cioplea descrie expoziția ei așa: simbol, ideologie, peisaj, cosmogonie și escatologie. Curatorul este Dorina Cioplea.
”Expoziția reunește câteva serii de lucrări, peisaj, copaci, compoziții antropomorfe. Nu are titlu. Expun pentru că simt nevoia asta. Expoziția asta e un fel de memento mori. Vreau ca oameni să înceapă să se gândească la mai multe lucruri, la natură, la ei. Mi se pare că nu se mai gândesc la lucrurile importante din viață”, susține Cristina Cioplea. Aceasta este profesor de arte plastice la Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu și unul dintre inițiatorii Expoziției Naționale de grup ”EGOgrafie”.