Tâlharul de la Sadu, eliberat din închisoare anul trecut: M-au luat de la “Surprize-Surprize”

Tâlharul în tricolor de la casa de amanet din Bumbești-Jiu este un recidivist. Acesta a fost arestat și în afara țării pentru astfel de infracțiuni. Anul trecut, a fost eliberat dintr-o închisoare din Franța tot după ce a comis un furt. Bărbatul din Petroșani riscă acum ani grei în spatele gratiilor.

În vârstă de 41 de ani, autorul jafului de la casa de schimb valutar din Bumbești-Jiu a fost prins la mai bine de o lună după comiterea infracțiunii. Polițiștii au făcut percheziții acasă la el și la concubina sa. „Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, imediat după comiterea infracțiunii, autorul și-a abandonat obiectele de îmbrăcăminte în zona Defileului Jiului, în apropierea municipiului Petroșani, iar o parte din suma de bani, în valută, sustrasă a fost schimbată la casele de schimb valutar de pe raza municipiului Petroșani și orașului Petrila. Polițiștii continuă cercetările pentru probarea întregii activități infracționale a celui în cauză, urmând să fie dispuse măsurile legale”, a transmis Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

„Ce bani? Nu am luat niciun ban. M-au luat de la Surprize-surprize”, a fost răpunsul bărbatului când a fost întrebat de bani și de ce a fost ridicat de mascați.

Anchetatorii au refăcut și filmul jafului. Imediat după ce a furat cei 7.000 de euro din casa de amanet, după ce a amenințat-o pe casieră cu un pistol airsoft neletal, acesta a fugit în Defileul Jiului. Pe calea ferată, și-a aruncat hainele pe care le-a purtat în momentul comiterii jafului pentru că voia să-și piardă urma. A fost filmat de camera de supraveghere purtând o cagulă pe față și o geacă tricolor. Pe toate le-au găsit polițiștii în apropiere, abandonate pe calea ferată.

Bărbatul a cheltuit și mare parte din banii furați. I-a schimbat la mai multe case de schimb valutar din Petroșani și Petrila. Hunedoreanul nu este la prima astfel de faptă. Anul trecut, a fost eliberat dintr-o închisoare din Franța, unde fusese condamnat tot pentru furt.

Vizualizări: 4,191

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: