Au pus amanet o bicicletă furată

Doi tineri de 18 și 21 de ani din comuna gorjeană Mătăsari au ajuns marți pentru 24 de ore în arest, după ce au furat o bicicletă din scara unui bloc, după care au pus-o amanet. Aceștia sunt acuzați de furt calificat.

"Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în ziua de 31 martie a.c., cei în cauză ar fi pătruns, fără drept, într-o încăpere situată la parterul unui bloc de pe raza comunei Mătăsari, de unde ar fi sustras o bicicletă, în valoare de peste 1.800 lei, aparținând unui tânăr, de 28 de ani, din localitate", arată un comunicat al IPJ Gorj.

Ulterior, cei doi s-au deplasat în oraşul Rovinari, unde au amanetat bicicleta, la o casă de amanet, contra sumei de 300 lei.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi,  urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale. (A.A.)

Vizualizări: 2,043

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: