Tăieri de copaci în Parcul Central. Motivul!
Circa douăzeci de arbori care reprezentau un pericol pentru operele lui Brâncuși, dar și pentru trecători, au fost tăiați în Parcul Central, din Târgu Jiu. Acțiunea vine ca urmare a scanării copacilor. Mai sunt trei ce urmează să fie puși la pământ pentru că sunt bătrâni și s-ar putea prăbuși la un vânt mai puternic. Autoritățile promit să planteze câteva sute în loc.
În toamna anului trecut, câteva mii de arbori au fost scanați cu un tomograf special pentru copaci. Municipalitatea a dorit, astfel, să afle ce copaci ar putea reprezenta un pericol pentru turiști ori pentru sculpturile lui Brâncuși. Mulți dintre cei bătrâni și bolnavi au fost deja tăiați. În total, 18 arbori.
„Facem plantări și în Parcul Central unde, în urma scanărilor pe care le-am efectuat trebuie să îndepărtăm arbori care în aparență păreau sănătoși, dar care în structura lor, în interiorul tulpinii, erau cavități. Un astfel de arbore poate să cadă și fără să fie un cod roșu de vânt. Aceste scanner pe care l-am achiziționat ne-a ajutat foarte mult. Am descoperit 18 arbori cu probleme în Parcul Central. Este vorba de arbori de talei mare. Au mai rămas trei pe care urmează să-i tăiem definitiv. Sunt arbori foarte în vârstă, cu diametru de peste un metru. Plantăm în jurul lor”, a spus Ionuț Jilăveanu, șeful Serviciului de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Târgu Jiu.
În locul copacilor tăiați, municipalitatea a promis că va planta circa 400 de alți arbori. „Din cei 18 arbori cu probleme, unii se aflau în preajma operelor lui Constantin Brâncuși și puteau reprezenta un pericol pentru acestea. Au fost destul de multe critici că de ce nu intervenim, dar numai după ce am luat acest scanner. Anul acesta vom planta 70-80 de tei și aproximativ 300 de arțari. Ocolul Silvic Târgu Jiu ne-a ajutat cu diferite specii forestiere pe care le-am mai plantat prin cartiere”, a mai spus Jilăveanu, la Gorj TV.
Scannerul pentru copaci a fost cumpărat în vara anului trecut și a costat 100 de mii de lei. Primăria a decis să verifice toți arborii după ce câțiva s-au rupt din cauza vântului puternic și doar o minune a făcut ca nimeni să nu fie rănit.