Tabela de pe „Municipal”, cât un apartament!
Lucrările la noul stadion din Târgu Jiu avansează, investiția de 20 de milioane de euro fiind aproape de final. A început montarea celor două tabele electronice, care au o suprafață cât apartamentul unui târgujian, circa 55 de metri pătrați. Nu se știe dacă pe tabelă vor fi arătate și scorurile CS Pandurii. Tinerii aduși la Pandurii își dau silința și luptă pe teren atât cât rezistă și pot, dar nu au dispărut problemele cu banii, chiar dacă salariile sunt mici. (A.A.)