Tabără la mare pentru premianții unei comune din Gorj

Experiență inedită pentru 13 elevi din comuna gorjeană Cătunele. Petrec cinci zile la Costinești, într-o tabără gratuită. Edilul a strâns bani din sponsorizări să ducă elevii premianți la mare. Inițiativa este deja o tradiție de 15 ani în localitate. 


Cei 13 copii au ajuns deja la Costinești. Vor rămâne la malul mării până duminică. Unii sunt pentru prima dată în această tabără în timp ce alți colegi de-ai lor sunt deja a șaptea oară în vacanță gratuită. Așa a vrut primăria să răsplătească cei mai buni elevi din localitate. 


Au fost două eleve care au terminat anul școlar cu 10 pe linie. Ceilalți au avut medii între 9,68 și 9,94. "Eu sunt prima dată în această tabără. Sunt foarte fericită și deja ne-am făcut planuri despre cum vom petrece aceste zile", a spus o elevă. "Eu am mai fost de două ori. Am văzut marea pentru prima dată în această tabără. Am amintiri foarte frumoase, ne-am plimbat, am vizitat diverse obiective turistice și sunt sigură că și această vacanță va fi foarte frumoasă", a spus o altă elevă înainte să plece din Cătunele. 


Microbuzul a ajuns în Costinești marți. Copiii sunt însoțiți de primarul din Cătunele și doi salariați. Vor rămâne acolo până duminică. "Este o tabără pe care noi o organizăm de 15 ani. Am reușit să găsim bani la sponsori. Copiii vor merge la plajă, dar vom vizita și mai multe obiective din zonă. Am vrut să răsplătim în acest fel copiii comunei, copiii care învață bine și ne dorim să păstrăm tradiția. Din păcate, să știți că au fost și copii care au văzut marea pentru prima dată odată cu această tabără. Unii au mers chiar și de mai multe ori pentru că au avut media 10 de-a lungul anilor de școală. Tabăra este pentru copiii din clasa a V-a până în clasa a XII-a", a spus primarul din Cătunele, Florinel Țuilă.

Galerie foto


Vizualizări: 1,730

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: