Susținătorii primarului Stan, manipulați? Prefect: Nu se poate lucra sub presiune!
Scandalul de la Albeni este departe de a fi stins. La fiecare ședință de Consiliu Local, aleșii sunt huiduiți de cetățenii care vin frecvent să vadă ce decizii iau consilierii. Prefectul Ciprian Florescu i-a transmis primarului Ionuț Stan să discute cu localnicii să nu mai pună presiune pe consilieri. „La un pocnet de deget, aceiași oameni iau atitudine. Nu se poate așa”, a explicat prefectul.
Prefectul Ciprian Florescu crede că scandalul iscat la Albeni, între primar și consilierii locali, nu se poate stinge prea devreme. „Asta este o mare problemă. Dezavuez total ideea de a ține ședințe de Consiliu Local sub presiune. Nimeni nu poate să lucreze sub presiune. Chiar dacă ședințele, conform legilor în vigoare, sunt publice, cred că cetățenii trebuie să înțeleagă că acolo este pusă în discuție soarta comunității și că nu se poate la un semnal sau la un pocnet de deget să ai atitudini de o anumită natură în timpul ședințelor”, a declarat prefectul Florescu.
La Primărie, ca pe stadion
La ultimele ședințe de Consiliu Local, atmosfera a fost ca pe stadion, iar multe dintre injuriile aduse consilierilor puteau să facă să roșească și cei mai înfierbântați huligani. „Cred că primarul, care înțeleg că are un ascendent moral asupra celor care vin la ședințe, ar trebui să le explice că ședințele de Consiliu Local trebuie să se desfășoare sub cu totul și cu totul altă formă. Conform procedurilor, să se discute și să se dezbată în plenul Consiliului Local proiectele de hotărâre propuse. Să se voteze cum consideră fiecare de cuviinţă. Abia apoi se poate discuta despre supărările unora dintre cetățeni. Nu e vorba despre o masă uriașă de cetățeni nemulțumiți. E vorba de aceiași oameni care vin de fiecare dată și pun presiune pe consilierii locali”, a mai explicat Florescu.
Conflictul a pornit după ce primarul le-a tăiat din indemnizații aleșilor locali și a anunțat că vrea să organizeze referendum pentru dizolvarea Consiliului Local.