Surupăceanu, achitat! Pedepse reduse în dosarul „Buldotanc II”!

Fostul deputat PSD Mugurel Surupăceanu a fost achitat ieri de Curtea de Apel Craiova, şi alţi inculpaţi din dosar având pedepse mai mici decât la prima instanţă. Surupăceanu a fost condamnat în prima instanţă la şapte ani cu executare, astfel că achitarea nu poate fi decât o veste bună pentru cel devenit soţ şi tată de când se judecată procesul.

Magistraţii din Bănie au constatat că fapta există, dar Surupăceanu nu se face vinovat, acesta fiind considerat de procurori autor prin interpuşi. Ca urmare, judecătorii au decis condamnarea la închisoare cu suspendare atât a fostului director general de la fostul Complex Energetic Turceni, Dumitru Cristea, cât şi a unui administrator de firmă din Mediaş, Sorin Buşan Cocora, considerat de procurorii anticorupţie un „pion” pe care fostul deputat l-ar fi împins în faţă pentru a fi perfectată afacerea vânzării unui buldotanc uzat, importat din Ucraina şi revândut la Turceni pentru un preţ mult mai mare. La Tribunalul Gorj ambii inculpaţi aveau de executat câte 6 ani de închisoare, dar acum magistraţii au modificat sentinţa şi în cazul lui Cristea au decis 4 ani de închisoare, executarea fiind suspendată şi înlocuită cu un termen de încercare de 6 ani. Buşan a primit şi el 3 ani de închisoare, executarea fiind înlocuită cu un termen de încercare de 5 ani.

Alţi doi inculpaţi din dosar, foşti directori la CE Turceni, menţinuţi în funcţii şi în cadrul actualului CE Oltenia, au şi ei pedepse definitive cu suspendarea executării pedepsei. Cei doi sunt fostul director comercial Sorin Boiangiu şi fostul director de Investiţii, Ioan Viorel Vasile, ambii fiind condamnaţi la Tribunalul Gorj la 4 ani de închisoare, executarea fiind înlocuită tot cu un termen de încercare de 6 ani.

Confiscări da, prejudiciu ba

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au stabilit ieri că niciunul dintre inculpaţi nu trebuie să mai plătească despăgubiri fostului CE Turceni, asta în condiţiile în care, pe fond, Tribunalul Gorj hotărâse ca toţi inculpaţii să plătească 836.570 lei. Instanţa din Bănie a avut o cu totul altă interpretare a datelor din dosar, scutindu-i pe inculpaţi de plata banilor respectivi, dar dispunând o confiscare importantă de bani.

„Ia act că persoana vătămată Complexul Energetic Oltenia, succesoare în drepturi a SC Complex Energetic Turceni SA nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. (...) Dispune confiscarea sumei de 586.570,04 lei (sumă rezultată din infracţiunea de spălare de bani) de la inc. Cocora Buşan Sorin. Dispune ridicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile ale inculpatului Cristea Dumitru...”, a decis Curtea de Apel Craiova.

Revine în politică?

Fostul deputat Mugurel Surupăceanu, fost şi prefect al judeţului în 2004, nu a făcut ieri prea multe comentarii cu privire la situaţia sa, chiar dacă decizia Curţii de Apel Craiova îi este favorabilă. El s-a retras din politică în toamna lui 2012, după ce a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, plecând atunci din PSD Gorj de pe poziţia de vicepreşedinte. Între timp, colegii de partid au evitat să fie văzuţi în preajma sa, inclusiv la evenimente din viaţa personală, singurul care s-a mai afişat cu Surupăceanu la Târgu Jiu fiind Mircea Geoană, acum nefiind exclus ca fostul deputat să redevină interesant pentru formaţiunea politică pe care vrea să o construiască fostul candidat al PSD la Preşedinţia României.

JUDECĂTORUL

Magistratul care a pronunţat condamnarea lui Surupăceanu la 7 ani de închisoare la Tribunalul Gorj este Gheorghe Constantinescu, fost procuror. Este acelaşi judecător care a decis şi condamnarea la închisoare a lui Constantin Mihail Igeanu, tânărul din Roşia de Amaradia găsit nevinovat tot de către Curtea de Apel Craiova după ce a stat 9 luni în spatele gratiilor. Când era procuror, Constantinescu a organizat un flagrant primarului din Dragoteşti Vili Pasăre, şi acesta achitat în instanţă.

Vizualizări: 387

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: