Sunt gata lucrările la Tribunalul Gorj
Au fost finalizate lucrările la sediul Tribunalului Gorj. Este un proiect derulat de Compania Națională de Investiții. Victor Banța, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, anunță că, în câteva zile, clădirea va fi recepționată.
“Săptămâna viitoare, se va recepționa, se va pune în funcțiune clădirea care găzduiește Tribunalul, sediul Tribunalului Gorj. E o investiție dusă la îndeplinire prin managerierea de către Compania Națională de Investiții”, a anunțat Victor Banța, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Alte lucrări de amploare vor fi făcute și la sediul Prefecturii Gorj, monument istoric grav afectat de cutremurele ce au avut loc la începutul acestui an. Încă nu a fost demarată investiția și nici estimate costurile necesare pentru reabilitarea clădirii. În plus, nici nu s-a găsit până acum un alt spațiu unde să fie mutate instituțiile care funcționează în Prefectură.
„Prefectura a fost grav afectată de cutremure și există stadiul incipient al investiției. S-a găsit un proiectant care să facă documentația de avizare a lucrărilor de investiții. Apoi se va trece la aprobarea indicatorilor economici și tehnici pentru că va fi o sumă estimativă”, a mai spus Banța.