Un nou weekend, același haos la Rânca
Vacanța copiilor a venit cu aglomerație la munte. În stațiunea Rânca, din Gorj, cabanele sunt aproape pline până la jumătatea lunii februarie, dar dincolo de frumusețea zonei, turiștii rămân cu un gust amar îndată ce ajung pe drumul spre munte. Și în acest weekend s-a circulat bară la bară către stațiune și mulți turiști au făcut cale-ntoarsă.
Atrași de zăpadă în stațiunea Rânca, mii de turiști și-au rezervat camere în aceste zile în zonă mai ales că a început vacanța copiilor. Drumul spre cabane a fost o adevărată aventură pentru mulți turiști. Mii de mașini au mers în ritm de melc atât pe urcare, cât și pe coborâre.
“Am stat o oră în coadă. Nu am înaintat nici zece kilometri și am decis să mă întorc, dar și aici am dat de altă coadă. Aveam rezervare, dar am anulat-o. Nu cred că o să mai vin prea curând”, a spus un turist. „Este foarte aglomerat. Am crezut că doar la începutul anului a fost așa, dar m-am înșelat. Se merge foarte greu. Pierdem mult timp din vacanță în mașină, în coloană”, a spus o turistă.
„Noi am făcut rezervare de acum trei săptămâni. Au copiii vacanță și am zis să mergem la munte. Nu știu dacă am mai fi venit dacă aș fi știut dinainte că ne vom trezi în situația asta. Am văzut la televizor că se discuta despre tot felul de soluții, dar realitatea din teren e la fel. Nu s-a schimbat nimic. Aceleași cozi, aceiași nervi, străzi în stațiune care nu sunt curățate și aceeași nepăsare”, a spus un alt turist.
Traficul a fost îngreunat și de zăpadă. La peste 1.600 de metri altitudine a nins, iar mulți șoferi s-au văzut nevoiți să monteze lanțurile antiderapante direct pe marginea drumului.