Sună din nou sirenele în Gorj
Sirenele vor suna din nou în Gorj. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj va organiza miercuri, 6 septembrie, între orele 10 şi 11, un exerciţiu pentru testarea sirenelor de alarmare publică. Exerciţii vor avea loc în prima zi de miercuri a fiecărei luni, scopul acestora fiind obţinerea unor date reale privind starea de operativitate a echipamentelor, verificarea gradului de acoperire acustică, dar şi pentru antrenarea autorităţilor administraţiei publice locale şi pregătirea populaţiei prin cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare. „Recomandăm cetăţenilor să rămână calmi şi să urmărească informările Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Lt.col. Dumitru Petrescu» al Judeţului Gorj, precum şi ale autorităţilor administraţiei publice locale”, au transmis reprezentanţii ISU Gorj.