Sumă uriașă pentru trufele din Gorj
Direcția Silvică Gorj a organizat licitație pentru cesionarea dreptului de recoltare a trufelor de pădure. “S-au prezentat trei firme, licitația fiind adjudecată pe o cantitate de patru tone și o valoare de o sută de mii de euro”, a spus Ovidiu Cârstoc, directorul Direcției Silvice Gorj.
Banii au fost achitați în avans Direcției Silvice Gorj. “Acum noi trebuie să le asigurăm celor care au câștigat licitația condițiile pentru a recolta în voie din pădurile publice ale statului”, a mai precizat Cârstoc, precizând că se referă la îndepărtarea celor care caută trufe fără să aibă autorizație.
Trufa este o ciupercă subterană, mai mulți gorjeni având câini special dresați pentru găsirea acestora. Câștigătorul licitației este din zona Novaci. Un kilogram de trufe poate fi vândut cu peste o mie de euro. (A.M.)