Cer măsurători corecte în cariere. „Expertul a spus să plecăm la 100 de km distanță”

Declarații îngrijorătoare făcute de un sindicalist din Complexul Energetic Oltenia. Nicu Bunoaica susține că are expertize care susțin că activitatea din cariere și termocentrale afectează populația pe o rază de până la 100 de kilometri. Acesta a dus documentele oficialilor din Ministerul Energiei și a solicitat să se facă măsurători în toate subunitățile companiei.

Liderul de sindicat de la Cariera Lupoaia a fost la discuții cu secretarul de stat din Ministerul Energiei, Doru Vișan, și i s-a plâns de condițiile în care lucrează colegii săi în cariere și termocentrale. Bunoaica i-a dus lui Vișan expertize care să demonstreze acest lucru. „Am cerut măsurători. Se vor face în toate carierele, termocentrale și ELCFU măsurători reale și normale. Le-am explicat că eu am expertize în care expertul a spus că trebuie să plecăm cam la 100 de kilometri de acolo din cauza prafului de cărbune și a zgomotului. Adică sunt periculoase condițiile”, a spus sindicalistul.

Expertizele au fost și ca un motiv în plus pentru ca oficialii din Minister să lupte pentru reducerea vârstei de pensionare și să se convingă de faptul că sunt foarte mulți mineri care s-au îmbolnăvit din cauza condițiilor în care muncesc.

Bunoaica a primit promisiuni că se vor face noi măsurători corecte în toate carierele și termocentralele din cadrul producătorului de energie. „De ce nu vrem să lucrăm până la 60 de ani? I-am spus domnului Vișan că nu putem lucra până la vârsta asta în condițiile astea. Oamenii au cerut drepturile prin proteste extreme. Le-am spus să reducă vârsta de pensionare pentru că oamenii sunt bolnavi. Eu vreau ca politica CEO să fie de angajare de tineri și pe cei bătrâni să-i scoatem la pensie. Eficiența este scăzută pentru că oamenii sunt bolnavi. Cel mai indicat ar fi măsurători normale. Le-am cerut. Am fost întrebat dacă am făcut această solicitare către CEO, să facă măsurători”, a mai adăugat liderul de sindicat de la Lupoaia.

Vizualizări: 5,238

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: