”Strategii și politici culturale în Gorj”
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează marți, 28 ianuarie 2020, la orele 09.30, la Muzeul Județean Gorj, cea de a XVI-a ediție a SEMINARULUI METODIC ”Strategii și politici culturale în Gorj” în cadrul căruia va avea loc întâlnirea anuală cu directorii de așezăminte și responsabilii culturali din teritoriu, după următorul program:
-Analiza anului cultural 2019 în Gorj; prezintă Ion Cepoi, manager Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj;
-Prezentarea obiectivelor strategice și a Agendei Culturale a Gorjului pe anul 2020;
-Prezentarea Programului ”2021.Anul Tudor Vladimirescu în Gorj”; susține istoricul Gheorghe Nichifor, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj;
-Lansări de publicații culturale editate de CJCPCT Gorj Revista ”Portal Măiastra”, nr 4/2019 și ”Revista Jiului de Sus”, nr. 28-29/2019; albumele ”Tabăra de sculptură Simboluri dacice în arta lemnului din România, de la Polovragi” și ”Muzeul Crucilor de lemn de la Măceșu”; studiu ”Legendele Gorjului” de Victoria Stolojanu;
-Atelier metodic susținut de specialiștii CJCPCT Gorj.
Sunt invitați directorii de cămin cultural și case de cultură, iar în absența acestora responsabilii culturali care reprezintă domeniul respectiv în fiecare localitate din teritoriu: bibliotecar, membru în Comisia de cultură a Consiliului local etc.
Sursa: Comunicat CJCPCT Gorj