Ecologizare complexă pe Jiu. Nu s-a mai făcut de 12 ani!

Zeci de angajați ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj organizează, miercuri, o amplă acțiune în Defileul Jiului. Aceasta vizează îndepărtarea arborilor căzuți din cauza vântului ori a viscolului pe parcursul anului trecut și care sunt încă în râu. Cei de la Apele Române atrag atenție că în lipsa unei astfel de acțiuni există pericol de inundații.

Acțiunea va avea loc pe sectorul Carierei Meri – Pod amonte Mânăstirea Lainici. Vor fi două feluri de lucrări complexe. Se va igieniza albia râului și vor fi tăiați copacii care s-au prăbușit în Jiu.

În total, peste 60 de persoane vor fi implicate în această acțiune de ecologizare.  “Acțiunea este una complexă, participăm cu un număr de 65 de angajați, accesul este foarte dificil pe malul drept al Jiului, condițiile de exploatare de asemenea. S-au obținut derogări de la Parcul Național Defileul Jiului și aprobări de la proprietarii terenurilor. Îndepărtarea arborilor căzuți în timp, dar mai ales în urma ninsorilor abundente din primăvara anului 2019 este necesară deoarece există riscul ca în cazul unor debite mari pe râul Jiu în lunile de primăvară, aceștia să fie antrenați și să fie create blocaje cu consecințe grave pentru așezările urbane, dar și pentru construcțiile hidrotehnice din aval”, a transmis Alexandru Buduran, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj.

Astfel de acțiuni nu au mai avut loc în zonă de 12 ani.

Vizualizări: 2,696

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: