Strad’Art a lăsat încă patru picturi murale la Târgu Jiu
Strad'Art | Festival de artă urbană, ediția a III-a s-a incheiat pe 15 august, având o participare de peste 600 de persoane în cadrul activităților propuse în calendarul evenimentului.
Strad’Art devine liantul dintre localnici, iar evenimentele organizate în mijlocul oamenilor, în cartierele din Târgu Jiu, au avut cel mai mare și cel mai curios public.
2021 este anul Bicentenarului Revoluției condusă de Tudor Vladimirescu, de unde și sursa de inspirație în alegerea temei festivalului: "REVOLUȚIE". Ideea de "revoluție" a fost abordată într-un mod unic, de fiecare dintre cei cinci artisti prezenți în cadrul festivalului. Intervențiile artistice au constat în realizarea a patru picturi murale, pe pereții unor școli și a unui bloc din Cartierul 9 Mai, dar și a altor două intervenții orginale, la Muzeul de Artă și pe terenul de baschet al Colegiului Național “Tudor Vladimirescu”.
Picturile murale au fost realizate de Lost Optics, Mazerschi/Comunitatea 156, Pandele, Pisica Pătrată și Wanda Hutira și se alătură celorlalte 25 de lucrări realizate în edițiile anterioare ale festivalului, îmbogățind astfel colecția de artă urbană a orașului. Astfel, Târgu Jiu se transformă într-un reper important pe plan național și internațional în ceea ce privește street art-ul.
Lost Optics – „Aphelion”. Muralul Aphelion are ca temă centrală mișcarea de revoluție a Pământului în jurul Soarelui, mai exact momentul în care Pământul se află la cea mai mare distanţă de astrul în jurul căruia orbitează, fenomen care apare doar o dată pe an.
Mazerschi/Comunitatea 156 – „rEvoluție”. Este vorba despre o evoluție a conștiinței umane în contextul evoluției științei, în perioada pe care o trăim. Compoziția este formată din 4 stickere (stickerul reprezintă semnătura artistică a lui Mazerschi). Stickerul care formează fundalul este reprezentarea realității pe care o trăim și conține simbolul unui qubit (toate variantele posibile ale realității, în funcție de privitor). Peste această realitate se suprapun 3 stickere care reprezintă o lucrare a lui Rodin („Gânditorul” – Dante care meditează asupra evoluției societății), realizate diferit din punct de vedere cromatic, amplificând astfel ideea că realitatea comună este percepută diferit, în funcție de conștiința umană care îi dă viață.
Pandele – „Sâmbătă dimineață". Lucrarea face parte din seria de portrete a oamenilor-oglinda, care își reflecta contextul si habitatul pe propriul chip, portrete care devin una cu lumea lor.
PisicaPătrată - fără titlu (la Muzeul de Artă). O fragmentare ritmică, fațete ale unei idei revoluționare atât generale cât și personale pliate pe estetica proprie.
PisicaPătrată - fără titlu (la Colegiul Național Tudor Vladimirescu). Un gând puțin invaziv pe centrul terenului care păstrează tensiunea, încărcătura și concetrarea jucătorului de baschet.
Wanda Hutira – „Consumabil/Disposable”. „Din ce în ce mai mult tratăm natura ca un produs. Îl luăm, îl folosim, ne bucurăm de el, ne place, e fun și restul nu contează. Mai luăm incă unul dacă o să mai avem nevoie”.
Elevii de la Liceul de Arte „Constantin Brăilou”, coordonați de profesorul Cătălin Negrea, au marcat un debut în arta stradală, prin intervenții individuale, dar au realizat și o lucrare colectivă, pe un zid situat în Parcul Central.
O altă intervenție inedită din cadrul festivalului a fost transformarea a două stații de autobuz în galerii de artă în aer liber. În urma colaborării cu festivaluri internaționale de artă stradală din Hong Kong și Lima, Peru, dar și cu artiști autohtoni, în cele două stații au fost amplasate o serie de postere artistice. Ele au rolul să completeze o experiență urbană începută în ediția de anul trecut a festivalului, când s-au pictat trei autobuze publice de transport în comun.
Biblioteca Județeană „Christian Tell” este alături de Strad’Art încă de la debut, iar secția de artă „Iosif Keber” este astăzi mai bogată cu peste 50 de albume de artă stradală. Târgu Jiu devine, astfel, orașul din România cu cea mai mare colecție de cărți dedicate acestui curent artistic.
Pentru ediția de anul viitor a festivalului, Strad’Art își propune continuarea misiunii de explorare și redescoperire a mediului urban prin intervenții artistice, acțiuni și experiențe urbane diferite, care vor transforma Târgu Jiu într-un oraș avangardist, participativ, colorat, amabil și deschis din punct de vedere cultural și social.
Strad’Art este un eveniment finanțat de Primăria Municipiului Târgu Jiu, curatoriat de Adrian Oniga.