Stoparea controalelor inopinate, clauză în contractul medicilor
Controalele efectuate periodic de reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Gorj nu sunt văzute deloc cu ochi buni de către medicii de familie şi nu numai. Înainte să încheie contractul cadru cu CAS, în luna aprilie, medicii au emis o serie de pretenţii, astfel încât să nu fie luaţi pe nepregătite când chiulesc de la programul de lucru. Cozma Dumitrescu, directorul economic al CAS Gorj, spune că medicii de familie au încercat să impună 28 de clauze la contractul cadru, dintre care doar 10 au fost socotite întemeiate şi acceptate ca atare.
Reporter: Anul acesta aţi intensificat măsurile de control la medicii şi la spitalele din judeţ, care s-au lăsat de multe ori cu sancţiuni. Cum au fost percepute acţiunile dvs. de către persoanele respective?
Cosma Dumitrescu: Normal că nu le-au fost pe plac. Şi cum medicii de familie ştiu că nu-şi respectă aşa cum ar trebui programul de lucru, au vrut să scape basma curată şi să se pună la adăpost de orice control care i-ar putea lua prin surprindere. Astfel, au vrut să fie prevăzute în contract clauze care nu ne-ar permite să efectuăm controale inopinate sau dacă facem asta în urma unei sesizări, să verificăm toţi medicii dintr-o zonă, nu numai unul, ca să moară şi capra vecinului. Bineînţeles că nu am acceptat astfel de pretenţii absurde.
Reporter: Medicii de familie gorjeni continuă să se plângă de faptul că au salarii mai mici comparativ cu ceilalţi medici din ţară şi vor să acţioneze în instanţă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Cum vedeţi dvs. această situaţie?
Cozma Dumitrescu: Ei se plâng mereu de veniturile pe care le obţin. În realitate, un medic de familie debutant nu ia mai puţin de 50-60 milioane lei vechi pe lună. Şi din banii ăştia cred că-şi permite să plătească o asistentă, căreia nu-i dă oricum mai mult de 10 milioane, să achite cheltuielile de întreţinere şi să mai cumpere aparatură, că doar nu-şi iau echipamente medicale noi în fiecare lună.
Reporter: Spuneaţi că multe controale au la bază reclamaţiile pe care le primiţi de la asiguraţi la adresa medicilor de familie. Câte din aceste sesizări au o bază reală?
Cozma Dumitrescu: Majoritatea sunt întemeiate, însă nu lipsesc nici cele care sunt făcute cu un anumit interes. E des întâlnită practica asta printre medicii de familie care vor să facă rău concurenţei şi pun astfel pacienţii să ne contacteze şi să arunce unul asupra altuia cu acuzaţii. De exemplu, o asigurată din Motru a reclamat chiar la Ministerul Sănătăţii că un anumit medic a refuzat să-i consulte copiii. În realitate, ea nu mai trecuse pragul cabinetului medical de ani buni.
Reporter:Intenţionaţi să înfiinţaţi mai multe centre de permanenţă în localităţile gorjene?
Cozma Dumitrescu: Am mai vrea să înfiinţăm unul la Prigoria şi altul la Tismana, dar numai dacă o să avem fondurile necesare, pentru sunt cheltuieli mari cu medicii, asistenţii medicali şi îngrijitorii care trebuie să asigure serviciul de gardă. Sunt solicitări şi pentru Crasna, dar aici nu se justifică, pentru că localitatea e la 5 km de Spitalul din Novaci. În prezent, există 5 astfel de centre care asigură servicii medicale permanente, la Peştişani, Logreşti, Mătăsari, Căpreni şi Samarineşti.