Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

Stop la punerea în posesie a gorjenilor

Sute de gorjeni  nu pot intra în posesia terenurilor care le aparţin pentru că hotărârile judecătoreşti definitive şi executorii pe care le-au obţinut nu pot fi puse în aplicare din cauza unui ordin intern al Regiei Naţionale a Pădurilor.

La nivelul judeţului Gorj sunt în prezent pe rolul instanţei 2.000 de procese pe fond funciar. Oamenii plătesc degeaba avocaţi pentru că cei de la Regia Naţională a Pădurilor au emis un ordin intern care împiedica punerea acestor hotărâri judecătoreşti în aplicare. Gheorghe Novac, reprezentantul Regiei Naţională a Pădurilor în teritoriu, explică ce prevede acest ordin intern. „Este un ordin intern stabilit de către cei de la nivel central care prevede ca titlurile de proprietate să fie reavizate de către comisia judeţeană şi abia apoi vizate de către Ocolul Silvic. Nu cred că încălcăm legea lucrând după acest ordin”, a precizat Gheorghe Novac, director al Direcţiei Silvice Gorj. 

Romanescu: „Este o tâmpenie acest ordin”

Marcel Romanescu, subprefectul judeţului Gorj, îl contrazice pe directorul Gheorghe Novac. „Reprezentanţii Direcţiei Silvice prelevează în rezolvarea problemelor şi semnarea documentaţiei înaintată de către primăriile din judeţ, de un ordin intern care din punctual meu de vedere este o tâmpenie, un abuz”, a declarat acesta.

La Mătăsari, unde sunt cele mai multe probleme, Ocolul Silvic nu mai da avizul pentru eliberarea titlurilor de proprietate. „Sunt peste o sută de persoane în această comună care au probleme pe fond funciar. Comisia locală precum şi cea judeţeană şi-au dat avizul însă Ocolul Silvic refuză să-şi dea avizul pentru eliberarea titlurilor de proprietate. Am solicitat să ne comunice în scris motivul pentru care refuză şi aşteptăm să primim răspunsul lor”, a precizat Gheorghe Gaşpar, primarul comunei Mătăsari.

„Sunt disperat, nu ştiu ce să mai fac”

Ion Opriţa de 70 de ani din Novaci este unul dintre miile de gorjeni care nu ştiu ce să mai facă pentru a intra în posesia terenurilor care îi aparţin. De 30 de ani omul încearcă să obţină titlu de proprietate pe un teren lăsat moştenire de bunici. „Am un teren care a aparţinut dintotdeauna familiei mele şi care acum e ocupat abuziv de o vecină. Nici eu şi nici ea nu avem titlu de proprietate, primăria nu vrea să ne elibereze, mi s-a spus să apelez la instanţă. Am dat în judecată această vecină, dar culmea am pierdut procesul, sunt disperat nu ştiu ce să mai fac, nu-mi rămâne decât să mă omor“, a povestit bărbatul. 

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: