Cineclubul „Constantin Brâncuşi”, serbat prin film
„Miracolul Brâncuşi”, filmul realizat de cineastul gorjean Dumitru Călugăru a fost proiectat la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu cu ocazia aniversării celor 37 de ani de activitate a Cineclubului „Constantin Brâncuşi”. Filmul care durează un sfert de oră a fost premiat la nivel naţional şi internaţional a fost proiectat timp de o lună şi la Muzeul „Georges Pompidou” din Paris.
Aniversarea celor 37 de ani de activitate a singurului cineclub din ţară a început cu un vernisaj de fotografie „Portret de artist”, semnată de George Boban. Cele 22 de imagini ce au adus în prim plan pe cineastul Dumitru Călugăru s-au suprapus cu istoria cineclubului. Dumitru Călugăru este omul care şi-a dedicat viaţa realizării filmelor despre Constantin Brâncuşi. „Ar fi bine ca în cineclubul din Târgu Jiu să se înscrie tinerii pentru a lucra filmele necesare pentru promovarea lui Brâncuşi”, spune brâncuşiologul Ion Mocioi. Filmul „Miracolul Brâncuşi”, care a obţinut premiul III la Oţelul Roşu, iar la festivalul internaţional de la Slătioara a fost desemnat cel mai bun film de cineclub scoate în evidenţă din operele lui Brâncuşi doar Ansamblul sculptural din Târgu Jiu. Imaginile şi muzica sunt alese în aşa măsură încât să transmită un sentiment puternic. „Filmul ne ajută să observăm operele de la Târgu Jiu în anumite momente, pe care le-a urmărit creatorul său”, mai menţionează Ion Mocioi. Montajul acestui film a fost realizat împreună cu Cosmin Dragu.