Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

Primăria Brăneşti a dat în judecată sătenii pentru calomnie

Edilii din Brăneşti au intentat un proces pentru calomnie împotriva a trei femei din localitate, care au adus acuze nefondate primăriei. În urma cu aproximativ cinci luni, primăria din Brăneşti a fost acuzată de Augustina Mandoc, care a fost susţinută de Doina Robu si de Maria Vişan, că au eliberat un certificat de deces pe numele unei persoane care nu era moartă. Reprezentanţii primăriei susţin ca nu au eliberat un asemenea certificat de deces.

În data de 18 noiembrie 2010, cele trei femei de la Brăneşti, Augustina Mandoc, Doina Robu şi Maria Vişan, vor trebui să dea socoteală în faţa avocaţilor fiind acuzate de calomnie la adresa primăriei Brăneşti. În urmă cu aproximativ 5 luni, Augustina Mandoc a spus că pe numele său a fost eliberat un certificat de deces, deşi aceasta trăieşte bine mersi. Cele două vecine ale sale, acuzate alături de ea, au susţinut spusele femeii la vremea respectivă. Reprezentanţii primăriei susţin că secretarul de la Brăneşti nu a eliberat vreodată vreun act de deces pe numele Augustinei Mandoc. „Nu ştiu nimic. M-au dat afară din casă pur şi simplu. M-am trezit cu verii mei, că stau aici, că nu mai e casa mea pentru că au cumpărat-o. Nu ştiu cum au putut vinde casa dacă e pe numele meu. Cred ca fata mea a fost la primărie şi a scos certificatul”, susţine Augustina Mandoc.

Acum cele trei femei sunt acţionate în instanţă atât de primăria Brăneşti, cât şi de secretarul primăriei, Petre Volintiru. „S-au adus acuze nefondate la adresa primăriei şi de aceea am demarat acţiunea în instanţă, atât din partea primăriei, cât şi a secretarului, care a fost nominalizat cum că ar fi eliberat acel certificat de deces, fapt care nu este adevărat. Cele trei femei au calomniat primăria”, susţine Laurenţiu Vasilache, viceprimarul comunei Brăneşti.

Pe lângă faptul că a rămas fără casă, Augustina Mandoc va trebui să dea acum şi socoteală la instanţa de judecată pentru că a calomniat primăria Brăneşti.

„Nu ştiu cum au putut vinde casa dacă e pe numele meu“

Augustina Mandoc

„Cele trei femei au calomniat primăria“

Viceprimarul Laurenţiu Vasilache

Galerie foto


Vizualizări: 257

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: