Stoican a luat trei jucători la care Turris a renunţat
ACS Viitorul Târgu Jiu a prezentat marţi primele achiziții pentru partea a doua a sezonului. Este vorba de trei jucători la care cei de la Turris Oltul au renunţat în această iarnă, după ce echipa din Turnu Măgurele a dat afară jucătorii cu cele mai mari contracte.
Cu toate că oficialii clubului ACS Viitorul spuneau, la finalul anului trecut, că lotul va rămâne la fel şi nu se vor face transferuri, Flavius Stoican pare să îşi fi impus punctul de vedere şi s-a pus pe transferat jucători de la Turris Oltul, o echipă care s-a bătut anul trecut la promovare dar acum a încheiat prima parte a sezonului pe locul 13, sub așteptările conducerii. Deşi e la doar patru puncte în spatele ultimei poziții care asigură accederea în play-off, şi are încă șanse la lupta pentru promovarea în Liga 1, s-a renunţat la o mare parte dintre jucători. Formația din Teleorman, aflată la al doilea sezon consecutiv în eșalonul secund, a decis ca în pauza de iarnă să dea drumul jucătorilor cu salariile cele mai mari. Trei dintre aceştia au ajuns la reunirea celor de la ACS Viitorul de luni, iar marţi echipa lui Flavius Stoican a perfectat deja primele trei transferuri. Este vorba de Cătălin Pîrvulescu (29 ani), Alin Buleică (29 ani) și Alin Țeghe (24 ani), jucători care au fost prezentanți pe pagina oficială de Facebook a formaţiei aduse în 2019 la Târgu Jiu şi care joacă pe stadionul construit pentru echipa de tradiţie a oraşului, Pandurii.
Coechipier cu cei trei jucători aduşi de la Turris Oltul, Ionuț Cionac (29 ani), jucător cu care antrenorul Flavius Stoican a mai lucrat la Pandurii Târgu Jiu, Politehnica Iași și Petrolul Ploiești, este și el în discuții avansate cu ACS Viitorul și ar putea semna zilele viitoare. Cioinac era aşteptat să fie primul care va semna cu echipa lui Stoican, acesta fiind nelipsit de la toate echipele pe la care a trecut în ultimii patru ani antrenorul din Severin.