Staicu: Chivu ar trebui să realizeze că-i prea mare pălăria pentru el
Eugeniu Staicu, favoritul PNL pentru funcţia de primar al oraşului Rovinari, crede că Laurenţiu Chivu ar trebui să demisioneze, să nu aştepte să fie revocat. Staicu spune că la Primăria Rovinari există o demisie în alb a lui Chivu cerută de Dorin Filip şi păstrată cu grijă de apropiaţii fostului primar. Chivu îl contrazice pe Staicu şi zice că niciodată nu şi-a dat demisia în alb, chiar dacă a mai avut discuţii contradictorii cu fostul primar.
Eugeniu Staicu spune că Laurenţiu Chivu a avut demisia semnată încă din momentul în care a fost pus viceprimar de către Dorin Filip. Staicu era candidatul PNL la Primăria Rovinari pentru anul 2016 cu câteva luni bune înainte de decesul lui Filip. „În momentul în care Filip l-a pus viceprimar a avut şi demisia semnată. Chivu mi-a spus că vrea să formăm o echipă şi să-l menţin ca viceprimar, dar că nu se poate implica în campania electorală pentru faptul că i-a dat domnului Filip o demisie care este nedatată şi poate oricând să facă uz de ea. Atunci eu i-am spus că el joacă în două tabere, că face politica primarului Filip pe o parte, iar mie îmi spune că mă susţine, când de fapt nu se poate implica. De atunci ştiu că acea demisie există”, a declarat Eugeniu Staicu. Acesta crede că problema s-ar rezolva mai uşor dacă Laurenţiu Chivu ar renunţa la funcţia de primar. „Nu se ştie ce se va întâmpla până la urmă, poate apare o demisie de undeva. În momentul în care va fi demis din funcţia de viceprimar va pierde, trebui să revină la fostul loc de muncă. Dacă ar fi suficient de înţelept, şi-ar da seama că trebuie să mai crească oleacă politic, să ştie cu se mănâncă un buget de 300 de miliarde. El ar trebui să realizeze singur că-i pălăria prea mare pentru el, iar el nu-i suficient de matur”, a precizat Staicu.
CONTRAZIS
Eugeniu Staicu este contrazis de Laurenţiu Chivu. „Nu există nici o demisie în alb. Eu nu-mi dau nici demisii în alb, nu fac nici adeziuni la alte partide în alb. Nu am fost ameninţat de domnul Filip cu demiterea, dar au mai fost discuţii, discuţii sunt şi acasă. Nu ştiu exact ce voi face până la urmă. Va trebui să iau o decizie, iar apoi voi face declaraţii în acest sens”, spune Laurenţiu Chivu, actualul primar de la Rovinari.