Stadiul investițiilor și închiderilor de unități la CE Oltenia

Depășit! Toate termenele sunt depășite, doar reducerea numărului de personal se desfășoară conform planului. 


Cele două proiecte de gaze care aveau termen anul 2026 sunt întârziate. Compania estimează că până la sfârșitul anului 2023 vor fi stabiliți constructorii pentru cele două centrale pe gaze, dar pot exista întârzieri și pe partea de execuție. În loc de 36 de luni pot  fi 46 de luni. Sau mai mult, dat fiind că studiul de fezabilitate de la centrala pe gaze de la Turceni trebuie actualizat.


 Ultimul termen estimat de punere în funcțiune este anul 2027. Prelungiri de termene sunt necesare și la parcurile fotovoltaice. 

CE Oltenia dorește modificarea planului de restructurare și prelungirea acestuia cu 2 ani proporțional cu perioada de întârziere a investițiilor, pentru a putea asigura finanțarea, după cum se arată în minuta ședinței de lucru din 31 august, de la Ministerul Energiei.

Cât despre închideri, Cariera minieră Peșteana trebuia închisă la sfârșitul lui 2021, iar Husnicioara și Lupoaia până la sfârșitul anului 2022. La Peșteana au fost contestații pe programul de închidere și s-a ajuns în instanță. La 1 ianuarie ar trebui închisă Jilț Sud.

Vizualizări: 3,663

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: