Nouă directivă pentru România. Are legătură cu energia verde!
Până în 2030, România va trebui să ajungă la un consum aproape dublu de energie din resurse regenerabile.
Este o nouă directivă, aprobata astăzi, în Parlamentul European. Pentru a îndeplini acest obiectiv, deputații le cer autorităților naționale să urgenteze aprobarea autorizațiilor pentru parcurile eoliene și fotovoltaice.
Parlamentul European reunit în sediul de la Strasbourg a decis ca până în 2030, sursele regenerabile vor trebui să asigure 42,5% din consumul de energie al Uniunii Europene.
În prezent, în Romania, producția de energie regenerabilă ajunge la 24%, în scădere ușor față de 2020, scrie Pro TV.
Deci țara noastră aproape că trebuie să își dubleze producția dacă vrea să respecte directiva europeana. Prin repower eu, un capitol care acum face parte din PNRR, tara noastră primește 1,4 miliarde de euro fonduri europene pentru proiecte care ar trebui să-i crească independența energetică, inclusiv prin creșterea producției de energie verde.