Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

Stadion modern pentru Jiul Rovinari

Echipa locală Jiul Rovinari va dispune în curând de un stadion local modern, lucrările urmând să fie terminate cel mai probabil anul viitor. Fondurile necesare investiţiei au fost suportate integral din bugetul local, iar lucrările au fost împărţite în trei etape.

Prima fază a fost deja finalizată şi a presupus realizarea suprafeţei de joc realizarea suprafeţei de joc, împrejmuirea terenului de joc şi realizarea cursivei inferioare. Pista este construită din tartan, iar terenul dispune de un sistem de irigare modern, fiind setat în mod automat să înceapă udarea gazonului în funcţie de temperatura existentă în atmosferă cu aspersoare care acoperă toată suprafaţa gazonului. Etapa următoare, prin care va fi realizat pavilionul, grupurile sanitare şi latura vestică va  fi scoasă la licitaţie în curând, pentru ca lucrările propriu-zise să înceapă chiar din acest an. În etapa a doua se va trece la amenajarea terenului plus construcţia laturilor Nord, Est şi Vest incintă. Dorin Filip, primarul localităţii, doreşte ca echipa locală Jiul Rovinari să dispună de cel mai modern stadion atât din Liga a III-a seria C5 cât şi din Liga a II-a în cazul în care echipa reuşeşte promovarea: „Am început lucrările la stadion încă de anul trecut şi am preconizat că investiţia va dura cam doi ani. Toate costurile se ridică la aproximativ 80 miliarde lei, bani aduşi de la bugetul local”. De asemenea, accesul la stadion se va face prin strada Constructorilor, pe-o suprafaţă de aproximativ 1,5 km, care va fi reabilitată în cea mai mare parte din fonduri provenite de la Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale (aproximativ 1455921 lei), Consiliul Local contribuind doar cu suma de aproximativ 161.769 lei.

Vizualizări: 87

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: