Banca a treia de la geam a rămas liberă
Flori şi lumânări pe banca unde până mai ieri erau cărţi şi caiete. În locul lui Remus nu a rămas decât o fotografie a acestuia şi imaginea lui în mintea colegilor care nu îl vor uita niciodată.. Ei se pregătesc îndureraţi ei se pregătesc să-l conducă sâmbătă pe ultimul drum.
Teribila veste că Remus nu mai este în viaţă i-a luat prin surprindere pe colegii de clasă ai băiatului. Ei nici acum nu şi-au revenit din şocul pe care l-au avut la primirea veştii că Remus i-a părăsit pentru totdeauna. Chiar dacă nu era un băiat foarte bun la învăţătură, era un coleg şi un prieten foarte bun. Ei nu-şi explică ce s-a întâmplat cu el şi încă nu s-au obişnuit că banca a treia de la geam a rămas liberă. Locul lui Remus a fost luat de un tablou înconjurat de flori şi lumânări. „Remus era un coleg şi un prieten foarte bun. Este adevărat că nu prea învăţa şi avea probleme la anumite materii ca şi noi de altfel dar nu era atât de afectat. Era ce-i drept supărat şi trist după o discuţie cu tatăl şi ne povestea că-i este teamă de el când va veni acasă din străinătate. Ultima dată am vorbit cu el marţi la ora de sport când a venit şi mama lui să-i ia telefonul mobil şi probabil l-a certat puţin că i-a zis că n-o să mai vină acasă dar atâta tot. La ultima oră el a plecat şi a zis că ne vedem mâine. Un alt coleg mi-a spus că l-a văzut pe blocul cu 10 etaje de lângă şcoală cu alţi prieteni de-ai lui şi când au văzut că a căzut s-au speriat şi au fugit. Remus a mai fost pe bloc, se ducea acolo şi se juca cu prietenii lui. Ne pare rău, era prietenul nostru, colegul nostru, ne jucam cu el în pauze sau după ore. Sâmbătă o să mergem la înmormântare. Am fost şi aseară la el acasă. Nu ştim ce s-a întâmplat dar o să ne fie dor de el şi o să ne lipsească foarte mult”, a povestit un coleg.
Îndureraţi şi cu ochii în lacrimi, colegii lui Remus se pregătesc să-l conducă pe ultimul drum şi să-şi ia rămas bun de la acesta pentru totdeauna.