Stă după gratii pentru cât a furat prin Cătunele

Tânărul din Harghita care cu o lună în urmă îşi făcea de cap prin comuna Cătunele, furând de la localnici, rămâne în spatele gratiilor, instanţa stabilind că încă nu e cazul ca el să fie scos din spatele gratiilor.

Istvan Benke a primit o prelungire a mandatului de arestare preventivă. Asta după ce la sfârşitul lui august a comis furt după furt până când a fost prins de poliţişti. Iniţial a intrat în curtea unui localnic şi a furat din maşina acestuia un card bancar. Apoi şi-a încercat norocul la un alt localnic, din curtea căruia a plecat cu maşină cu tot pentru o plimbare spre Motru, cu toate că nu avea permis. De asta s-a şi oprit cu maşina în primul stâlp întâlnit în cale. Tânărul a abandonat maşina furată şi apoi a intrat într-o altă gospodărie, de unde a furat un alt autoturism, pornind tot spre Motru. A dat cu maşina în şanţ şi, pentru a-şi continua deplasarea, a furat o bicicletă pe care a abandonat-o după câteva sute de metri în faţa primăriei.

Până la urmă a ajuns la Motru, dar încătuşat, iar acum procesul cu cei patru păgubiţi ai săi se anunţă unul cu alte drumuri spre acest oraş pentru inculpatul Istvan Benke. (G.I.)

Vizualizări: 1,141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: