Spărgătorii mascați din Mehedinți, prinși de polițiștii gorjeni

Polițiștii gorjeni au prins joi cinci rău-făcători din Mehedinți. Aceștia dădeau spargeri mascați și acționau pe raza județelor Gorj și Mehedinți. Interesant este că unul dintre ei acționa chiar în perioada în care era diagnosticat cu Covid. Trei dintre bărbați și o femeie au fost reținuți în cauză pentru 24 de ore.

Polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, sprijiniţi de alți polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj și polițiști din cadrul SCCO și IPJ Mehedinţi, au efectuat 7 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin şi comunele Gruia, Gogoșu şi Vlădaia, judeţul Mehedinţi, pentru anihilarea unei grupări infracţionale.

Totul a început pe data de 23 decembrie 2019, când un bărbat ar fi vândut un telefon mobil unui bărbat în vârstă de 30 de ani, din județul Mehedinți, contra sumei de 250 de euro. Era vorba de cinci bancnote de 50 de euro contrafăcute.

“În urma continuării cercetărilor, polițiștii au mai constatat faptul că, în perioada februarie-martie 2020, o grupare nestructurată formată din patru bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 52 de ani (din care făcea parte și bărbatul de 30 de ani) și o femeie de 41 de ani, toți din județul Mehedinți, ar fi pregătit și săvârșit infracțiuni contra patrimoniului, de furt și furt calificat, pe raza județului Mehedinți. Infracțiunile constau în principal în pătrunderea acestora, mascați, în imobile şi spaţii comerciale, cu scopul de a sustrage bunuri şi valori (electrice, băuturi alcoolice, țigări și cafea), pe care le consumau sau le ofereau spre vânzare. Prejudiciul estimat este de 10.000 lei”, transmite IPJ Gorj.

În urma percheziţiilor domiciliare au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri: 8 telefoane mobile, 2 cartele telefonice, 5.000 lei, 170 euro, 46 de pachete de ţigări și 7 pachete de cafea, provenite din furturi, o cagulă și o lanternă, folosite și provenite din săvârșirea infracțiunilor.

Vizualizări: 4,183

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: