Șofer cu 5,79 mg/l alcool pur în aerul expirat

Poliţiştii din judeţul Caraş-Severin au prins în trafic un şofer de 61 de ani care avea dreptul de a conduce anulat şi avea o concentraţie de 5,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Caraş Severin, joi, în jurul orei 13.00, poliţişti de la Poliţia Oraşului Oraviţa au oprit pentru control pe DJ 581, în localitatea Grădinari, un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, acesta emanând un miros puternic de alcool. La testarea cu aparatul etilotest rezultul a fost de 5,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit că figura radiat din circulaţie şi bărbatul în cauză avea dreptul de a conduce anulat", se arată într-un comunicat de presă.

Bărbatul a fost imediat dus de poliţişti la cea mai apropiată unitate spitalicească, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, cu număr fals de înmatriculare şi de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Vizualizări: 2,549

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: