Socluri identice pentru busturile Tătărescu

Soclurile pe care vor fi amplasare busturile lui Gheorghe şi Arethia Tătărescu la Vladimir au fost finalizate şi sunt identice cu cele de la Târgu Jiu. Muzeul Judeţean Gorj a luat decizia de a muta soclurile de la Târgu Jiu la Vladimir, după ce comisia de specialitate a refuzat să dea aviz pentru amplasarea busturilor în municipiu.

O comisie zonală a stabilit că busturile sunt conforme pentru a fi expuse într-o comună, astfel că acestea vor putea fi admirate în curtea Casei Memoriale Tudor Vladimirescu. Există însă o problemă, aceea că sculptorul Paul Popescu nu este de acord cu mutarea operelor sale, astfel că Gorjul ar putea rămâne în situaţia de a avea două perechi de socluri, iar busturile să stea în continuare pe jos, într-o sală a muzeului. Gheorghe Tătărescu a fost prim-ministru, iar soţia sa Arethia s-a implicat în sprijinirea financiară a lui Constantin Brâncuşi, pentru a realiza la Târgu Jiu Coloana Infinitului, Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor şi Poarta Sărutului. (A.A.)

Galerie foto



Vizualizări: 508

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: