Valea Jiului rămâne fără căldură la iarnă
Zona care pe vremuri dădea ţării cel mai mult cărbune are de înfruntat la iarnă cea mai cruntă situaţie de până acum în privinţa agentului termic necesar încălzirii locuinţelor, dar și instituţiilor publice. Furnizorul de căldură, Termocentrala Paroșeni, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, a transmis autorităţilor locale din Petroșani că la iarnă nu va mai furniza agent termic, afectat urmând să fie și orașul Vulcan. Decizia este luată după ce 1 din 2 beneficiari nu și-a plătit consumul de iarna trecută, societatea fiind nevoită să tripleze preţurile pentru a rezista pe piaţă. Termocentrala este oricum la un pas de faliment, după ce Ministerul Finanţelor a cerut acest lucru la instanţă, situaţia căldurii în viitorul sezon rece fiind una extrem de complicată.
„Luând în considerare imposibilitatea modificării preţului de livrare al agentului termic primar şi nefiind de acord cu triplarea tarifului de distribuţie de 55,13 lei/Gcal inclusiv TVA (46,33 lei/Gcal fără TVA) practicat de revânzător, majorare care nu poate fi suportată de către consumatorul final, administratorul judiciar al S.C. Termoficare S.A. a comunicat decizia de a nu mai continua furnizarea agentului termic către populaţia, agenţii economici şi instituţiile publice din Municipiul Petroşani şi de a informa beneficiarii astfel încât să fie avute în vedere alte surse alternative de încălzire sau de preparare a apei calde menajere. În urma deciziei de întrerupere a furnizării agentului termic de către S.C. Termoficare S.A. către consumatorii săi, vor fi afectate şi instituţiile publice şi agenţii economici din Municipiul Vulcan şi toţi ceilalţi consumatori racordaţi direct la magistrala de agent primar a S.E. Paroşeni, nemaifiind posibilă continuarea activităţii de furnizare a agentului termic primar în condiţiile restrângerii beneficiarilor”, se arată într-un comunicat de presă al CE Hunedoara. (G.I.)