Snopit în bătaie într-o benzinărie. Unul dintre agresori e boxer!

Doi bărbaţi din Turceni, tată şi fiu, au fost reţinuţi duminică, pentru 24 de ore, după ce au bătut crunt un bărbat din localitate, într-o benzinărie. Agresorii sunt pugilistul Andrei Mateiaşi şi tatăl său, Florin Mateiaşi. Victima a primit 16 zile de îngrijiri medicale.

Viorel Popescu, în vârstă de 20 de ani, din Turceni, a fost agresat în data de 29 septembrie, chiar în timp ce îşi alimenta autoturismul personal. Înainte să ajungă în Peco, Viorel a purtat discuţii în contradictoriu cu Florin Mateiaşi, în vârstă de 45 de ani, într-un bar din localitate. După discuţia aprinsă din cârciumă, tânărul a fost urmărit până la benzinărie, de Florin Mateiaşi şi fiul său, pugilistul Andrei Mateiaşi, unde a fost snopit în bătaie, cele mai multe lovituri fiind aplicate în zona capului.

Văzând scandalul, un angajat de la benzinărie a sesizat poliţia. „În urma loviturilor primite, tânărul a suferit leziuni, fiind necesară intervenţia echipajului medical pentru acordarea de îngrijiri medicale. În baza probatoriului administrat în dosar, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a celor doi suspecţi, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propuneri legale”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Vor să fie iertaţi

Cei doi agresori sunt cercetaţi acum pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Florin şi Andrei Mateiaşi şi-au recunoscut vinovăţia şi vor să se împace cu victima. „Cei doi şi-au recunoscut fapta, mai ales că au fost surprinşi şi de camerele de luat vederi de la benzinăria unde a avut loc incidentul. Momentan se discută despre o împăcare. Am luat legătura cu partea vătămată şi discutăm despre o împăcare. Au apărut nişte discuţii, nu ştim exact pe ce fond. Băiatul a fost coleg de liceu, dar nu aveau ceva de împărţit. Tatăl băiatului a avut ceva discuţii cu partea vătămată”, a explicat Ana Maria Ungureanu, avocatul agresorilor.

Vizualizări: 4,601

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: