Singurul candidat a absentat la concurs
Surpriză la concursul organizat de Spitalul Județean din Târgu Jiu pentru ocuparea unui post de medic. Singurul candidat care și-a depus dosarul a decis să nu mai participe la examen.
Este vorba de medicul Valeriu Vicol, postul vacant fiind cel de neurochirurg. Spitalul Județean va fi nevoit să organizeze un nou examen pentru ocuparea postului vacant în cadrul secției de Chirurgie Generală I.
Între timp, Spitalul Județean a scos la concurs alte patru posturi de medic pentru secțiile de Medicină Internă, Gastroenterologie, Pediatrie și Stația de Hemodializă.