Sindicatele vor să afle bugetul CE Oltenia. „Administrația are alte interese!”
În pragul negocierilor pentru noul Contract Colectiv de Muncă, liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia sunt foc și pară pe directori. Nu au aflat nici până acum care este bugetul conturat pentru anul 2020. În plus, sindicatele își doresc să afle și câți angajați vor mai rămâne în companie până la finalul acestui an.
Președintele Sindicatului Liber de la Cariera Roșiuța, Nelu Roșca, a explicat că așteaptă să primească bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2020.
La ultima întâlnire dintre sindicate și administrație, nu s-a luat în discuție nicio cifră. “Administrația se ocupă cu a gira tot felul de lucruri și bulversări în cadrul acestei societăți având la bază alte interese. La data de 27 ianuarie 2020, administrația nu a prezentat și nu a discutat bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2020. Aici trebuia să ia în calcul partenerul social și să spună zona fondului de salarii și evoluția acestuia raportată la anul 2019 de unde ar trebui să înceapă construcția”, a declarat Roșca.
De asemenea, liderii de sindicat sunt îngrijorați și de numărul angajaților. Vor să afle exact câți angajați vor mai rămâne în cariere și termocentrale până la sfârșitul acestui an pentru că oricum compania se confruntă cu o lipsă acută de personal mai ales în producție, a mai punctat Roșca, la Sud FM: „Ne dorim să știm numărul de salariați mediu care nu se va regăsi la 31 decembrie 2020. Ne interesează numărul de salariați în cursul acestui an. Știm că există o mare lipsă de personal în toate subunitățile acestei companii și cu greu ne desfășurăm activitatea pentru a asigura locurile de muncă. Majoritatea salariaților sunt programați neconform și în neconcordanță cu prevederile Codului Muncii și atunci există un plus de efort foarte mare asupra salariaților”.
Afirmațiile au fost făcute cu câteva ore înainte de supraveghetorii să decidă revocarea lui Sorin Boza din postul de președinte al Directoratului CE Oltenia și înlocuirea lui cu Daniel Burlan.