Sindicatele din CE Oltenia vor o nouă grilă de salarizare. Condiția!

Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia agreează ideea unei noi grile de salarizare în companie. Condiția este aceea ca salariații să primească mai mulți bani.

Anunțul privind o nouă grilă de salarizare a fost făcut zilele trecute de managerul Daniel Burlan, la un post de televiziune. „Lucrăm la o grilă de salarizare, la o formă de salarizare unitară. Există diferențe între salarizări de la o subunitate la alta, în funcție de apartenența înaintea creării Complexului Oltenia. Încercăm să reducem grila de salarizare care are un număr extraordinar de mare de clase de salarizare. Vom încerca să prezentăm o altă formă de salarizare”, a spus Daniel Burlan.

Președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldăruse, susține ideea. "O reașezare ar însemna până la urmă fonduri suplimentare, exact ceea ce am solicitat și noi", a spus Căldărușe. "Nu poți să faci o reașezare a salariilor, fără să dai bani în plus", a mai spus liderul SMEO.

Despre o armonizare a salariilor se discută din 2012, de când mai multe companii au fuzionat și au format CE Oltenia. Chiar dacă au mai fost făcute echilibrări la salarii, încă mai sunt oameni care fac aceeași muncă, pe salarii diferite. (A.A.)

Vizualizări: 4,563

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: