Minerii ar vrea plăți compensatorii în 2021
Anul 2021 va reduce numărul salariaților din minerit și energie cu 700. În mare parte, este vorba de angajați care urmează să se pensioneze, dar sindicaliștii nu cred că vor fi atât de mulți mineri și energeticieni care vor ajunge în acest an la vârsta pensionării, așa că încep să își facă tot felul de calcule pentru eventualele plăți compensatorii pe care trebuie să le primească cei care vor pleca din companie.
Sindicaliștii au solicitat situația exactă de la conducerea companiei. Vor să vadă câți angajați îndeplinesc condițiile de pensionare în acest an. Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, este convins că nu vor fi 700 de pensionări în acest an.
În 2020, au ieșit la pensie circa 900 de salariați ai companiei. “Ne așteptăm să facă o analiză compania pentru 2021 și să prezinte potențialii pensionari ca să vedem ce se întâmplă cu diferența până la 700 de persoane. Eu cred că nu sunt 700 de pensionari anul acesta. Anul trecut, au fost în jur de 900. E posibil o parte din colegi să nu-și fi băgat dosarul de pensionare. Trebuie discutat și de plățile compensatorii. Nu avem numărul de salariați, nu avem reglementarea care să ajute salariatul. Eu zic că s-ar putea acorda acele venituri de completare”, a explicat Pîrvulescu, la Tele3.
Dacă nu vor fi pensionări, cel mai probabil, vor pleca din companie la cerere angajați care mai au un an sau doi până la pensie. Pentru ei trebuie asigurate plăți compensatorii așa cum s-a întâmplat și în trecut.
Mai sunt situații când angajații primesc și pensie, dar încă vin la serviciu așa cum relata chiar managerul companiei în urmă cu câteva zile. „Știu câteva cazuri cărora le-a venit pensia și încă lucrează pentru că încă nu există interdicție, nefiind program de concediere colectivă, a salariatului să cumuleze pensia și salariul, dar gândiți-vă că anul trecut s-au pliat pe acea lege pentru care s-a dat o reducere de patru luni la un an de condiții deosebite sau grupa a doua, trei generații. Până în 2019, salariatul se pensiona la 57 de ani, cu 35 de ani de grupă. Anul trecut, s-au pensionat la 55 de ani, cu 30 de ani de grupă și s-au suprapus trei generații care puteau să iasă la pensie”, a mai adăugat liderul FNME.