Sindicaliștii vor primi calendarul negocierilor. 16 lideri la discuții!
Negocierile pentru un act adițional la Contractul Colectiv de Muncă (CCM) ar putea începe într-o săptămână. În următoarele zile organizațiile sindicale din CE Oltenia vor primi calendarul de negocieri, a explicat directorul Diviziei Energetice, Aurel Medințu. Acesta a mai spus că revendicările liderilor de sindicat vor fi luate în seamă în funcție de bugetul companiei. Cert este că anul acesta fondul de salarii al companiei este mai mic, deși CE Oltenia are mai mulți salariați.
Directorul din cadrul CE Oltenia, Aurel Medințu, a declarat că la negocieri vor participa toate federațiile reprezentative și semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă. Este vorba despre Federația Națională Mine Energie, Federația Națională Univers, Federația Energetica și Federația Petrom. Față de alte negocieri, la acestea vor participa și reprezentanți ai salariaților deoarece sunt foarte mulți salariați nesindicalizați. Însă reprezentanții salariaților care nu fac parte din sindicate trebuie desemnați prin alegeri. “În primă fază se discută cu reprezentanții tuturor organizațiilor sindicale, iar la cei nesindicalizați cu reprezentanți ai salariaților”, explică Medințu.
Solicitări
Negocierile vor începe într-o săptămână și liderii sindicali își pun la punct lista cu doleanțe. Comisia de negociere este formată din 16 membri și, potrivit unor surse, 10 provin de la Federația Univers. Și Federația Univers, și Federația Națională Mine Energie, principalele organizații din CE Oltenia, au cam aceleași dorințe: cotă de cărbune și energie, primă de sfârșit de an și armonizarea salariilor. “Au trecut 6 luni din anul acesta, nu numai că salariaţii nu au fost compensați cu ceea ce au pierdut, sunt multe drepturi care au fost amânate sau nu s-au dat. FNME va solicita, pe baza bugetului, pe cât posibil armonizarea salariilor la carieră, prima de sfârșit de an necondiționată și de asemenea cota de cărbune”, a declarat liderul de la Cariera Peșteana, Dan Pârvulescu.
Directorul Aurel Medințu a declarat că administrația va da facilitățile încadrate în bugetul pe 2014. “Noi o să discutăm, o să vedem, funcție de solicitările partenerilor. Și noi tot timpul am fost deschiși la aceste negocieri, dar în parametrii bugetari. Dacă o să găsim o soluție pentru încadrarea în buget o să luăm măsurile necesare”, a explicat directorul.
Cum arată bugetul
Bugetul de venituri și cheltuieli al CE Oltenia a fost aprobat în ședința de Guvern pe 18 iunie și a fost publicat în Monitorul Oficial. Cifrele arată că banii puși deoparte pentru salarii sunt mai puțini în 2014, în condițiile în care se preconizează un număr mai mare de angajați, 19.130. Mai exact, potrivit bugetului publicat, cheltuieli cu personalul sunt de 1.256 de milioane de lei, din care 818 milioane cheltuieli cu salariile.
Este însă o “îmbunătățire” față de bugetul rectificat din 2013, când salariile angajaților au fost de 808 milioane de lei, dar o scădere majoră faţă de bugetul iniţial din 2013. Atunci, CE Oltenia avea prevăzut pentru cheltuielile salariale 875 de milioane de lei.