Negocierile CCM, pe un fond de salarii mai mic
Liderii sindicali din CE Oltenia speră că odată cu aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2014 vor începe negocierile pentru un act adiţional la Contractul Colectiv de Muncă. Cota de cărbune şi energie, primă de sfârşit de an, creştere a salariilor - cam acestea sunt doleanţele liderilor sindicali indiferent de federaţia din care fac parte. Important este însă faptul că discuţiile se vor purta pe nişte cifre stabilite deja de companie.
Discuţiile pentru negocierea unui act adiţional ar putea începe săptămâna aceasta. Liderii cer cotele de energie şi cărbune, prime şi alte facilităţi şi chiar măriri de salarii. „Bugetul se poate rectifica dacă e vânzare de energie“, explică liderul Marin Golea. De menţionat sunt însă cifrele din bugetele companiei pe 2013 şi 2014.
În 2013 Guvernul a aprobat pentru CE Oltenia un buget construit pe vânzarea a 18 TW. Aici cheltuielile cu personalul erau de 1.341 de milioane de lei, din care 875 de milioane erau numai salariile. Ulterior bugetul a fost rectificat, pentru o vânzare de energie de 10-11 TW, fondul pentru cheltuielile cu personalul fiind de 1.179 de milioane de lei, din care 808 milioane pentru salarii. Anul acesta, CE Oltenia vrea să producă 14 TW, dar salariile vor fi tot ca acelea din bugetul rectificat. Adică CE Oltenia a programat 808 milioane de lei pentru cheltuielile cu salariile.