Un stat european interzice reclamele la dulciuri

Încă din 1971, americanii au interzis reclamele la țigări apărute pe TV. Câteva decenii mai târziu, a urmat implementarea acelorași restricții în print și prin panouri stradale. În 2021, o campanie similară a început să fie realizată împotriva dulciurilor de orice fel.

Autoritățile spaniole se dau peste cap pentru a interzice reclamele la dulciuri adresate copiilor. Măsura aparent radicală are un scop cât se poate de pozitiv pentru sănătatea micuților. Speră să ducă la reducerea ratei de obezitate din rândul populației, dar și rata diabetului și a afecțiunilor cardiace, urmări clare ale obezității.

Ministerul pentru Protecția Consumatorilor din Spania a anunțat în urmă cu câteva zile că va interzice publicitatea adresată copiilor la alimente și băuturi nesănătoase. În această categorie intră ciocolata, biscuiții, înghețata și nu numai.

În conformitate cu noile reglementări pe care le doresc introduse oficialii spanioli, vor fi interzise reclamele destinate minorilor la cinci categorii de produse, independent de conținutul nutrițional al acestora. Cu alte cuvinte, nu contează cât de sănătoase sunt ”pe hârtie”. Lista alimentelor pentru care vor fi interzis numeroase practici de marketing include numeroase tipuri de dulciuri, ciocolată, batoane energizante, prăjituri, dar și biscuiți dulci, sucuri, înghețată și băuturi energizante. Lista poate fi extinsă în orice moment cu produse alimentare din alte categorii, în funcție de volumul de grăsimi saturate, zaharuri și conținut de sare.

Vizualizări: 843

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: