Sindicalist, despre economia la fondul de salarii: O împărțim, aia care va fi!

Mulți angajați ai Complexului Energetic Oltenia își pun tot mai multe întrebări pe seama economiei la fondul de salarii. Încă nu au fost făcute calcule, iar dinspre sindicate, informațiile sunt contradictorii.

Unii susțin că vor fi mai puțini bani, alții îndeamnă oamenii să aibă răbdare și că „toată economia, aia care va fi, va fi împărțită”.

Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, a declarat că încă nu se știe ce bani vor primi angajații companiei, dar oricât ar fi economia, se va împărți la toți salariații, așa cum e prevăzut în contractul de muncă.

„Încă nu ni s-a prezentat situația economiei la fondul de salarii. Toată, aia care va fi, va fi împărțită tuturor colegilor pentru că trebuie consumată în totalitate. Obligația noastră e ca fondul de salarii să fie consumat în totalitate și economia la fondul de salarii nu e negociabilă”, a declarat Jan Popescu, la Radio Infinit.

În ianuarie 2024, salariații au primit circa 2.600 de lei din economia făcută la fondul de salarii în 2023.

Vizualizări: 548

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: