Minunea nu mai vine, rămâne cum s-a stabilit

„Din păcate, minunea nu s-a mai întâmplat!”  Este oful lui Laurențiu Ciurel, directorul Termocentralei Rovinari, în contextul în care nu s-a schimbat deloc traiectoria planului de închidere a mineritului. Încă stă scris negru pe alb că, anul viitor, intră în rezervă de capacitate un grup pe cărbune care a atins un record de funcționare. 

Grupul 6 va fi închis din ianuarie. Laurențiu Ciurel nu e deloc optimist. Nu crede că în ultimul ceas se mai poate schimba ceva.

“Vă spuneam că numai o minune se poate întâmpla înainte de Crăciun ca să ne mai salveze. Din păcate, minunea nu s-a întâmplat. Probabil că vom avea aceeași structură organizatorică și aceleași intenții și la Guvernul următor pentru că e același Guvern ca și cel trecut. Ba, din punct de vedere al industriei pe cărbune, e mai rău pentru că cei care au făcut PNRR și au hotărât închiderea Complexului probabil vor fi reprezentați în Guvern”, a declarat Laurențiu Ciurel, într-un interviu la Radio Infinit.


Și la Turceni, de aproape un an, e în rezervă de capacitate un grup. E greu să-l pornești la comandă, spune Ciurel, dacă nu investești bani în mentenanță.  „Acum, la nivel declarativ, toată lumea e plină de intenții bune, dar nimeni n-a schițat vreun gest să se și schimbe ceva. Deocamdată, hârtiile pe care le avem la ora asta, și nu au când să se schimbe, arată că grupul 6 va fi trecut în rezervă de capacitate începând cu 1 ianuarie. Și vedem Grupul 7, de la Turceni, care e de ceva timp în rezervă de capacitate, mai bine de un an, nu mai poate fi repornit. Un grup la care nu se face mentenanță, nu sunt bani alocați, nu are cum să reziste în timp și să mai poată fi pornit la ordin”, a mai spus Ciurel.

Grupul 6, de la Rovinari, a doborât anul trecut un record de funcționare. A mers continuu 260 de zile.

Vizualizări: 3,907

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: