Și-a dat pantalonii jos și a făcut scandal în fața blocului

Un bărbat din Motru, recidivist, picat în patima alcoolului, are mari șanse să se reîntoarcă în spatele gratiilor. Individul a fost condamnat zilele trecute, în primă instanță, la 1 an și 4 luni închisoare, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri.

În primăvara anului 2018, bărbatul a iscat un mare scandal în fața unui bloc de locuințe sociale din municipiul Motru.

Amețit bine de alcool, bărbatul a început să înjure și să amenințe un tânăr aflat pe banca din fața blocului. La un moment dat, l-a luat de gulerul rolling-ului și a încercat să-l lovească. Cei doi s-au îmbrâncit până când tatăl victimei a intervenit. Scandalagiul a fost pus în genunchi, cu mâinile la spate și imobilizat.

Dar individul nu s-a potolit. A continuat să țipe și să amenințe. Totul a culminat cu o scenă de exhibiționism. Bărbatul și-a dat pantalonii jos, expunându-și organul sexual și adresând cuvinte obscene vecinelor deranjate de scandalul produs sub ferestrele lor.

După acest episod, inculpatul s-a dus la etajul 3 al blocului, a intrat în baia comună și a spart geamurile. S-a oprit în locuința sa, a luat trei cuțite de bucătărie și a coborât amenințător în fața blocului. A fost dezarmat de un vecin, care l-a rugat să se retragă în casă și să se calmeze.

Nici vorbă de așa ceva. Bărbatul a spart și geamurile băilor de la etajele 1 și 2, revenind mânjit de sânge în fața blocului.

Văzând că actele de violență săvârșite de inculpat continuă și acesta devine din ce în ce mai agitat, o tânără a sunat la poliție.

Trimis în judecată, inculpatul a recunoscut și regretat fapta săvârșită și a achitat prejudiciul de 850 de lei. Victima a declarat că nu este în conflict cu individul, însă când acesta este băut devine violent și amenință pe toată lumea.

Instanța a constatat că faptele bărbatului de 39 de ani au fost săvârșite în stare de recidivă postexecutorie. El a fost condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare, cu executare, pedeapsa nefiind definitivă.

Vizualizări: 4,853

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: