Președintele clubului și 10 fotbaliști, ridicați de polițiști

Un scandal uriaș a izbucnit joi la FC Pucioasa, echipă de Liga 3 care ar trebui să joace vineri,  în deplasare, cu AFC Odorheiu Secuiesc, în etapa a 2-a.  Au fost depistate adeverințe de vaccinare false eliberate de soția conducătorului clubului.

Joi dimineață, polițiștii de la IPJ Dâmbovița au descins la sediul clubului, domiciliul președintelui Cristian Mitrea, un cabinet medical, precum și zece domicilii ale unor fotbaliști, într-o cauză care vizează emiterea unor adeverințe false de vaccinare.

”La această oră, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița pun în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Pucioasa, Corbii Mari și Aninoasa, din județul Dâmbovița, la persoane bănuite de înșelăciune, fals intelectual și fals informatic. Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, ce are ca obiect eliberarea ilegală a unor adeverințe de vaccinare anti-COVID-19. Sunt puse în aplicare 13 mandate de aducere. Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie-august a.c., o femeie, în calitate de medic de familie, instigată de un bărbat, ar fi implementat, în sistemul informatic specific, date nereale privind vaccinarea a 10 persoane împotriva COVID-19. Astfel, ar fi fost eliberate adeverințe false de vaccinare și s-ar fi decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru presupusa vaccinare a persoanelor. Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale”, a transmis IPJ Dâmbovița.

Medicul de familie care ar fi eliberat adeverințele false pentru jucătorii de la FC Pucioasa este soția președintelui Cristian Mitrea, a informat liga2.ro.  Rămâne de văzut ce va decide FRF în acest caz, câtă vreme gruparea dâmbovițeană nu ar fi respectat protocolul medical impus de autorități în plină pandemie.

FC Pucioasa a disputat deja un meci în campionatul Ligii 3, scor 4-0 cu Olimpic Cetate Râșnov.

Vizualizări: 7,982

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: