Dosarul fiului atârnă greu. Judecătoarea Dafinescu a cerut transferul la Tribunalul Gorj

Elena Dafinescu, președinta Judecătoriei Novaci, nu mai vrea să continue activitatea la această instanță și a solicitat transferul la Tribunalul Gorj. Decizia survine după ce fiul judecătoarei a fost trimis în judecată pentru că a accidentat mortal o femeie și a fugit de la locul accidentului.

Elena Dafinescu a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să profeseze la Tribunalul Gorj, la încetarea mandatului în funcția de conducere de la Novaci.

În susținerea cererii, Dafinescu a arătat că are o vechime de peste 20 de ani în magistratură, gradul profesional de tribunal și dorește „să-și valorifice experiența dobândită ca judecător”.

Elena Dafinescu a venit la Novaci prin transfer de la Tribunalul Vâlcea, fiind numită în fruntea instanței gorjene pentru o perioadă de trei ani, începând cu data de 1 ianuarie 2019.

Consiliul Superior al Magistraturii a analizat cererea judecătoarei, ținând cont și de posturile vacante și de necesitățile de personal ale celor două instanțe.

De exemplu, la Novaci, sunt ocupate trei din cele cinci posturi de judecător prevăzute în schemă. Anul trecut, un judecător de la această instanță a avut de soluționat 835 de cauze. Situația este diferită la Tribunalul Gorj. Aici sunt ocupate 50 din cele 53 de posturi, încărcătura cauzelor/judecător fiind de doar 234.

Luna trecută, Secția de judecători a CSM a admis, în principiu, cererea Elenei Dafinescu de continuare a activității la Tribunalul Gorj, începând cu data de 04.01.2022, când expiră mandatul în funcția de președinte al Judecătoriei Novaci, „urmând ca situația posturilor să fie avută în vedere la o dată apropiată de momentul transferului”.

În luna august a anului trecut, fiul judecătoarei a lovit cu mașina o femeie de 52 de ani din localitate, care se întorcea de la serviciu, însoțită de fiul adolescent. Mihai Dafinescu a fugit de la locul accidentului, lăsând victima în agonie. S-a predat a doua zi la poliție, dar tot au fost găsite urme de alcool în sânge.

Familia Dafinescu a înfuriat întreaga comunitate din Novaci, după ce fiul judecătoarei a fost scos de după gratii și plasat în arest la domiciliu. Zeci de localnici au protestat astă-primăvară și au cerut demisia judecătoarei pe motiv că poate influența ancheta.

Galerie foto


Vizualizări: 6,574

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: