Și-a bătut mama cu pumnii și picioarele

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că fratele său se manifestă agresiv față de mama sa.


În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în urma unui conflict spontan, o femeie, în vârstă de 69 de ani, din Târgu Jiu, a fost lovită cu pumnii și picioarele în zona capului și amenințată cu acte de violență, de către fiul său, în vârstă de 52 de ani, creându-i o stare de temere.


În urma evaluării riscului, față de bărbatul în cauză a fost emis un ordin de protecție provizoriu și s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Vizualizări: 1,368

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: