Și-a bătut fiica, apoi a înjurat polițiștii
O femeie de 32 de ani, din comuna gorjeană Stejari, a sesizat luni poliția cu privire la faptul că are un conflict cu tatăl său.
“Cu ocazia intervenției la fața locului, polițiștii au stabilit că, pe fondul unui conflict generat de consumul de băuturi alcoolice, un bărbat de 56 de ani, din comuna Stejari, ar fi îmbrâncit-o pe apelantă și amenințat-o cu acte de violență, în timp ce aceasta se deplasa pe DJ 605 B Stejari”, a transmis IPJ Gorj.
În cauză a fost întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, fiind emis și un ordin de protecție provizoriu față de bărbat.
De asemenea, pe timpul intervenției la apelul de 112, cei doi agenți de poliție au fost amenințați cu acte de violență de către bărbat, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.
La data de 3 august a.c., a fost continuată urmărirea penală față de bărbat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor violență în familie și amenințare, acesta fiind reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.