Serial TV filmat în două comune din Gorj. Sătenii au făcut figuraţie
Timp de câteva zile, două comune din Gorj au fost transformate în platou de filmare. Este vorba de localităţile Baia de Fier şi Polovragi, acolo unde se filmează serialul TV "Egregora-comoara pierdută". Vorbim de un film istoric, realizat cu actori cunoscuţi din România şi filmat în mai multe localităţi din ţară.
Acesta este proiectul independent al unui regizor român care, împreună cu câţiva sponsori, susţine financiar serialul care va fi difuzat în primă fază la un post naţional de televiziune, dar care va rula şi în cinematografe. "Este vorba de o călătorie prin toată România după o comoară. Personajul principal al filmului este Vlad Ţepeş. Este un serial istoric. Este vorba de un proiect independent susţinut de mine şi de câţiva sponsori. Am apelat şi la sprijinul primarilor de la Baia de Fier şi Polovragi, acolo unde am filmat două zile. Nu am început să montăm filmul deocamdată. În cele două comune din Gorj am filmat aproximativ o oră şi jumătate. Mie îmi place foarte mult comuna Polovragi şi am vrut neapărat să filmăm şi aici. Până în acest moment nu am primit niciun sprijin financiar pentru film de la Guvern", a precizat regizorul Andrei Chiriac.
Primarul din comuna Polovragi a rămas uimit de ceea ce a văzut la filmări şi va face tot posibilul să susţină finaciar acest serial. "Eu personal o să susţin cu bani filmul, pentru că am rămas impresionat de ceea ce am văzut. Am încercat să găsesc şi câţiva localnici cu posibilităţi financiare dispuşi să se alăture acestui proiect. De la bugetul local nu cred că avem posibilitatea să le dăm mai mult de 1.000 de euro. Au filmat pe Cheile Olteţului, pe Dealul Gruiului, acolo unde se spune că ar fi morminte dacice, la Peştera Polovragi şi la Peştera Muierii. Scopul meu este acela de a promova comuna, iar acest film este bine venit", a spus Gheorghe Epure, primarul din Polovragi.
Pe lângă actori, în film au făcut figuraţie şi câţiva localnici din cele două comune, care au contribuit cu ce au putut la realizarea serialului. "Sătenii din Polovragi au pus la dispoziţia actorilor caii, harnaşamentul şi au făcut figuraţie. Ei au zis că filmul va fi gata la toamnă, dar eu nu cred, pentru că au revenit de mai multe ori asupra scenariului. Eu am rămas uimit de ceea ce am văzut", a mai spus Gheorghe Epure.
Actorii au fost cazaţi la o pensiune din Baia de Fier, iar vineri au plecat spre următoarea zonă în care vor filma.