Sentință pentru un fost șef de obște din Gorj
Fostul preşedinte al unei obşti din localitatea Novaci, judeţul Gorj, trimis în judecată de către procurorii anticorupţie, pentru că a depus documente false şi inexacte în baza cărora a încasat subvenţii consistente, a scăpat de pedeapsa penală, pentru că faptele s-au prescris.
Vorbim de Ion Tomescu, fostul preşedinte al Obştii Pociovaliştea, din judeţul Gorj. Suma care ar fi fost acordată în mod ilegal ca urmare a subvenţiilor de la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) se ridică la peste trei milioane de lei.
„În perioada 2007-2014, inculpatul ar fi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false şi inexacte cu privire la îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică, pentru o suprafaţă de teren (gol alpin în Muntele Mereuţu) pe care nu o deţinea în realitate. Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 3.159.879 lei, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparţin inculpatului”, au transmis procurorii DNA-Serviciul Teritorial Craiova, în momentul trimiterii în judecată.
Tomescu a scăpat de pedeapsa penală, dar trebuie să achite prejudiciul. “Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă şi obligă inculpatul, in solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 695.784 lei la care se adaugă dobânda legală calculată de la data producerii prejudiciului şi până la achitarea efectivă a acestuia”, a stabilit Tribunalul Gorj pe 15 decembrie.
“Obligă inculpatul Tomescu Ion, în solidar cu partea responsabilă civilmente Obștea Pociovaliștea, la plata sumei de 15.000 lei cheltuieli judiciare statului, ce cuprinde onorariul expert si cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale”, se mai arată în sentința care nu este definitivă.